Vă povesteam recent despre o întâlnire istorică dintre Armenia și Azerbaijan(poză). Cele două țări au avut războaie una împotriva alteia. Au fost războaie dure, cu zeci de mii de uciși, zeci de mii de răniți, dar și sute de mii de refugiați.
Vă povesteam că armenii și azerii sunt aproape să semneze un acord istoric de pace.
Ei bine, apar tot mai multe informații. Turcii, dar mai ales americanii au reușit cumva să împace cele două națiuni.
Rușii, pe de altă parte, scrie publicația rusească Insider, sunt nemulțumiți că au fost lăsați pe margine, doar să urmărească procesul negocierilor de pace. Jurnaliștii ruși scriu că imediat când a văzut una ca asta, Moscova a contraatacat.
Iată cum!
Diaspora azeră din Rusia a fost supusă unor presiuni mari. Azerii din Rusia au fost declarați corupți, mafioți, unii au fost arestați pentru crime pe care le-ar fi comis acum vreo 20-30 de ani.
Azerbaijan a răspuns, arestând la rândul său migranți ruși în Baku.
Nici Armenia nu a fost lăsată în pace, scriu jurnaliștii ruși.
În Erevan au început tulburări ale unor forțe politice. Premierul Armeniei spune că un oligarh local, influențat de Moscova, a încercat să răstoarne ordinea constituțională.
De asemenea, în Armenia biserica a fost implicată în tulburări, iar Pașinean a fost acuzat că nu e dreptcredincios, că ar fi… circumcis.
Pașinean a reacționat și a fost de acord să-i arate preotului care l-a acuzat penisul. Nu glumesc, presa din întreaga lume a scris despre oferta bizară.
Cea mai recentă etapă a conflictului diplomatic dintre Azerbaijan cu Armenia pe de o parte și Rusia pe de alta, este obișnuitul război economic rusesc.
“Kremlinul a recurs din nou la instrumentul său favorit de presiune asupra țărilor cu care relațiile s-au deteriorat, în special asupra fostelor republici sovietice”, scrie presa de la Erevan și de la Baku.
Rosselhoznadzor(agenția rusă de supraveghere fitosanitară) înăsprește controlul asupra importurilor de produse agricole din Azerbaijan și Armenia.
Să vedeți cum.
Rușii au descoperit brusc dăunători periculoși în roșii, piersici, nectarine, cartofi din Azerbaijan.
În Novosibirsk au fost depistate urme ale moliei sud-americane a roșiilor.
La Krasnodar au fost descoperiți tripși florali occidentali în piersici.
În n Belarus au descoperit un nivel crescut de nitrați în cartofii din Azerbaijan.
Nici Armenia nu a scăpat, deși este o țară care are o prietenie veche cu Rusia.
Rosselhoznadzor a limitat importurile de mărfuri armene, în ciuda faptului că Armenia este membră a Uniunii Economice Eurasiatice și comerțul ar trebui să fie liber.
Potrivit presei armene, de pildă, Rusia a interzis importul de flori din Armenia.
Antreprenorii armeni au suferit pierderi mari și sunt în pragul falimentului.
Au fost nevoiți să distrugă florile deja ambalate pentru exportul către Rusia.
Erevan califică aceste acțiuni drept „terorism economic” și pune sub semnul întrebării continuarea apartenenței Armeniei la Uniunea Economică Eurasiatică.
Reamintesc, această Uniune este înființată și condusă de Rusia după modelul UE.
Republica Moldova a fost presată în repetate rânduri să intre în Uniunea Eurasiatică, doar că Chișinăul a ales Uniunea Europeană.
Acestea sunt informațiile!
Vă mulțumesc că mă urmăriți și îmi distribuiți postările!
Vitalie Cojocari
Descoperă mai multe la Georgia | საქართველო | Қырҭтәыла | Gruzia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.