Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut Rusiei să-şi revoce decizia din 2008 privind recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia, cu ocazia împlinirii la 8 august a 13 ani de la conflictul ruso-georgian, în urma căruia Moscova a recunoscut cele două republici autoproclamate, relatează EFE.
Preşedinta Georgiei a cerut de asemenea Moscovei să respecte acordul semnat atunci de preşedinţii rus şi francez de la acea vreme, Dmitri Medvedev, respectiv Nicolas Sarkozy, care prevedea retragerea trupelor ruseşti din Osetia de Sud şi Abhazia, unde Moscova are acum baze militare.