Acolo s-a născut Stalin. Și, în consecință, tot acolo și-au instalat rușii tabăra timp de 70 de ani. Și cam asta știe toată lumea despre Georgia. Dar această țărișoară se schimbă și o face în direcția bună. E greu să te scuturi de praful sovietic și să-ți găsești locul într-un capitalism haotic. Noi, românii, cunoaștem destul de bine situația. Dar georgienii au reușit cumva să întoarcă destinul în favoarea lor.

 Este destinația cu cea mai rapidă creștere din ultimii ani. Un motiv ar putea fi vinul georgian, care se bate cu tot ce are Franța de oferit. Un alt motiv îl reprezintă prețurile. Georgia, după cum te aștepți, nu este foarte scumpă. Mai ales pentru occidentali.

Umblă vorba că prin Georgia s-ar fi descoperit prima dată secretul strugurilor. Și anume, că se pot transforma în vin. Cam prin Epoca Bronzului, cică. Nu e foarte clar. Ce știm cu siguranță este că metoda gruzină de producere a vinului nu s-a schimbat foarte mult de atunci.

Georgienii merg pe principiul „Domnul ne-a dat strugurii, strugurii ne dau vin, noi de ce să ne băgăm?”. Iar metoda de vinificare presupune cât mai puțină intervenție. Strugurii cresc, în proporție de 90%, în regiunea Kakheti. Și sunt aproape neatinși de oameni până când le vine vremea. Apoi, sunt culeși, presați și lăsați la fermentat în amfore din lut, îngropate în pământ. În tot acest timp, natura se ocupă de toată magia transformării.

mai mult la :  www.cosmopolitan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here